Un salvamar din New Jersey a intrat în Guinness World Records la 82 de ani, după o carieră impresionantă de peste șase decenii.
Edward Kiziukiewicz este acum recunoscut oficial drept cel mai vârstnic salvamar de ape deschise din lume. El lucrează pe plaja Bay Head și a început această meserie în urmă cu 63 de ani, în 1962, după ce și-a făcut debutul ca salvamar de piscină în 1960.
Pe lângă atribuțiile de zi cu zi, Edward a devenit un adevărat mentor pentru colegii mai tineri, doi dintre ei aflându-se mereu alături de el pe fiecare tură. Experiența i-a adus și o filosofie clară de viață: „Cu cât ești mai proactiv, cu atât ești mai bine pregătit. Încerc să le repet mereu tinerilor că un salvamar uscat este un salvamar bun. Adică trebuie să previi problemele înainte să apară”, a explicat el pentru presa locală, potrivit People.
Anul 2025 marchează al 63-lea an de salvamar în ape deschise și al 65-lea de activitate în total pentru Edward Kiziukiewicz, o viață dedicată mării și siguranței celor care o iubesc.
- Te-ar putea interesa si:
- Hobby-ul care îți „reprogramează” creierul. Este o activitate care îți îmbunătățește memoria și...
- Cinci semne că greutatea ta nu ține de dietă. Afecțiunea comună care îți sabotează eforturile de...
- Greșelile pe care le faci la masa de Paște și care îți afectează digestia. Îți pot strica complet...