blue monday

Blue Monday 2023. 16 ianuarie, considerată cea mai tristă zi din acest an

Blue Monday e considerată cea mai tristă zi din an. / Foto: Shutterstock

Luni, 16 ianuarie, pică Blue Monday, cea mai tristă zi din 2023. Conceptul a apărut prima dată în 2005 într-un comunicat de presă al companiei britanice de turism Sky Travel, în cadrul unei acţiuni de PR. O formulă a psihologului Cliff Arnall indica a treia zi de luni din ianuarie ca fiind cea mai sumbră din an.

Formula lui Arnall ia în considerare mai mulţi factori, inclusiv vremea din această perioadă a anului, nivelul probabil de îndatorare al oamenilor, perioada de după Crăciun şi rezoluţiile de Anul Nou, nivelul general de motivaţie mai scăzut şi nevoia de a acţiona, scrie Agerpres.

Această teorie a lansat numeroase dezbateri care continuă şi în prezent. Ea poate avea sens în teorie, dar, în realitate, unii experţi o consideră pseudoştiinţă. Ştiinţa din spatele formulei este frecvent pusă la îndoială şi foarte atent analizată pentru că ar putea banaliza depresia.

Citește și: Ziua Internaţională a Pastelor. 5 lucruri inedite despre unele dintre cele mai populare alimente din lume

Unul dintre colegii universitari ai lui Arnall, dr. Dean Burnett, a comentat: "Nu există depresie de 24 de ore". Există o afecţiune cunoscută sub numele de tulburare afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder , SAD), care este o formă de depresie ce se poate manifesta în anumite anotimpuri. Cu toate acestea, potrivit lui Burnett, afecţiunea nu durează doar o zi. Simptomele SAD pot include iritabilitate, dispoziţie scăzută persistentă şi sentimente de inutilitate.

Formula de calcul a lui Cliff Arnall pentru Blue Monday

De atunci, Arnall şi-a cerut scuze dacă a indus în eroare pe cineva cu privire la a treia zi de luni a lunii ianuarie şi la capacitatea ei depresivă, reînnoind o campanie care pune accentul pe mesajul esenţial al menţinerii unei bune sănătăţi mintale şi al luării măsurilor necesare pentru a asigura acest lucru.

Citește și: Este Ziua Internaţională a Sărutului! În film, sărutul a debutat în pelicula “The Kiss” din 1896

[V + (D - s)] x TQ / M x Na, unde:

V = vremea

D = datorie

s = salariul lunar

T = timpul scurs de la Crăciun

Q = timpul scurs de când ne-am încălcat deja rezoluțiile de Anul Nou

M = nivel scăzut de motivație

Na = sentimentul că ar trebui să facem ceva

Aceste variabile arbitrare sunt considerate pe scară largă nu numai imposibil de cuantificat, ci și incompatibile.

 

 

Te-ar putea interesa si:
O străbunică din Japonia, care a cucerit internetul cu pozele ei năstrușnice, a murit la 97 de ani...
Film Now aduce în iunie povești care te fac să simți, să crezi și să te regăsești
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”

Programul Zilei

Sâmbătă14.06
Duminică15.06
Luni16.06
Marți17.06
Miercuri18.06
Joi19.06
Vineri20.06
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 DIGIPEDIA
10:00 Vacanta raw
10:25 Vase de razboi
11:10 Plasticul din noi
12:10 Viitorul cu 5G
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Portrete noi
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Portrete noi
21:00 Cu trenul prin Marea Britanie
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Viata in salbaticie
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Plasticul din noi
00:45 Film de calatorie
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 Cu trenul prin Marea Britanie
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 De la zero la infinit
12:05 Misterele somnului
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Razvan Suma
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Digi Portret - Stefan Caltia
21:00 Supermasini
21:46 Film de calatorie
22:00 Cei mai periculosi vulcani
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 De la zero la infinit
00:48 Digi Portret - Dan Dinu
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:40 Calatoria
08:35 De la Paris spre Roma
09:25 Supermasini
10:15 Cei mai periculosi vulcani
11:10 Marele James Webb
12:05 Noul pericol din oceanul inghetat
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Digi portret: ANDREEA BORTUN
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:03 Digi Portret - Dan Dinu
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:50 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Testul poligraf
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:55 Marele James Webb
00:48 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:25 Testul poligraf
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:15 Ultimul artefact
12:15 Proiectul Artemis
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Viata in salbaticie
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Ultimul artefact
00:44 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
09:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 O noua perspectiva navala
12:05 Molecula de baza
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Ce s-a intamplat in Roanoke
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Vase de razboi
22:45 Film de calatorie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 O noua perspectiva navala
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:11 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:40 Calatoria
08:32 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
09:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:20 Vase de razboi
11:05 Ce se intampla cu datele tale pesonale
12:00 Molecula de baza
12:56 Fillere Jurnalul de Stiinte
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Ce s-a intamplat in Roanoke
17:21 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
17:25 O noua perspectiva
18:11 Filler Colectionarii - PARIZESCU
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Filler Calusarii
19:10 Construit de mana omului
20:01 Filler Colectionarii - 3
21:00 Supermasini
21:46 Film de calatorie
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Ce se intampla cu datele tale pesonale
00:00 Aparitia mamiferelor
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Tragedia navetei Columbia
04:25 De la Paris spre Roma
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Construit de mana omului
08:36 Filler Colectionarii - 3
09:25 Supermasini
10:15 Marile imperii ale antichitatii
11:05 Aparitia mamiferelor
12:00 Molecula de baza
12:56 Fillere Jurnalul de Stiinte
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Tragedia navetei Columbia
16:35 De la Paris spre Roma
17:25 O noua perspectiva
18:11 Filler Ingrediente - Mierea 2
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:10 Construit de mana omului
20:01 Filler Ingrediente - Strugurele 2
20:50 Fillere Jurnalul de Stiinte
20:55 Filler Ingrediente - Mierea
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Vacanta raw
21:55 Filler Ingrediente - Strugurele
22:00 Vase de razboi
22:46 Film de calatorie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Fillere Jurnalul de Stiinte
23:55 Filler Ingrediente - Mierea
00:40 FILLER COLECTIONARII 2 RALUCA PARTENIE
00:45 Luptatorii aerului
02:25 stiinta bate fictiunea
02:50 stiinta bate fictiunea
03:15 Tragedia navetei Columbia
04:16 Filler Ingrediente - Cafeaua 2
04:20 De la Paris spre Roma
05:10 O noua perspectiva

Partenerii noștri

Diamante/ Shutterstock

Diamantele naturale sub presiune. Tarifele SUA şi ascensiunea celor sintetice zguduie industria

Industria diamantelor traversează o perioadă dificilă, în contextul în care preşedintele SUA Donald...