Descarcă aplicația DIGI TV
bratari Marie-Antoinette (1)

Două brăţări ale reginei Marie-Antoinette, vândute la licitaţie cu peste 8 milioane de dolari, peste estimările specialiştilor

Brățări ale reginei Marie-Antoinette, vândute la licitație. Profimedia

Două brăţări care i-au aparţinut reginei Marie-Antoinette a Franţei au fost vândute cu 7,46 milioane de franci elveţieni (8,1 milioane de dolari) la o licitaţie organizată marţi la Geneva, depăşind de câteva ori estimările specialiştilor, au anunţat reprezentanţii casei Christie's, citaţi de Reuters, transmite Agerpres.

Rahul Kadakia, directorul diviziei internaţionale de bijuterii din cadrul casei Christie's, cel care a condus licitaţia, a dezvăluit că aceste brăţări au rămas în familia ultimei regine a Franţei timp de aproape 200 de ani. Cumpărătorul lor a licitat prin telefon, iar identitatea sa nu a fost dezvăluită.

Preţul de vânzare a fost de 6,2 milioane de franci elveţieni, dar după adăugarea taxelor şi comisioanelor preţul final a fost de 7,46 milioane de franci elveţieni (8,1 milioane de dolari), a precizat Alexandra Kindermann, purtătoare de cuvânt a casei Christie's.

Cele două brăţări, fiecare alcătuită din trei şiruri de diamante şi totalizând 112 de nestemate, au fost prezentate într-o cutie din catifea albastră pe care era scris mesajul „Brăţările reginei Marie-Antoinette”.

Marie-Antoinette, care a trimis o scrisoare din închisoarea Tuileries din Paris pentru a cere ca un cufăr din lemn conţinând aceste bijuterii să fie expediat familiei sale, a murit ghilotinată la Paris în 1793. Fiica ei, Marie Therese, supranumită Madame Royale, a supravieţuit Revoluţiei Franceze şi a primit bijuteriile după ce a ajuns în Austria, au precizat organizatorii licitaţiei.

Specialiştii se aşteptau ca aceste brăţări, care au rămas de atunci în proprietatea unei familii regale europene, să atingă un preţ de vânzare cuprins între 2 milioane şi 4 milioane de dolari.

Un inel cu rubin şi diamant, conceput în stil art-deco şi comandat de ducele de Windsor bijutierilor casei Cartier, nu şi-a găsit cumpărător. Fostul rege britanic, care a renunţat la tron pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson, a comandat acel inel pentru a-l oferi soţiei sale cu ocazia primei aniversări a căsătoriei lor.

Potrivit organizatorilor licitaţiei, inelul oferit ducesei de Windsor avea un preţ estimativ cuprins între 1 milion şi 2 milioane de franci elveţieni.

Te-ar putea interesa si:
Sărbătoarea Diwali şi sonul cubanez, incluse în Patrimoniul cultural imaterial al UNESCO
Admirarea operelor de artă în galerii poate ameliora stresul. „Impact pozitiv” asupra sistemului...
Un brad de Crăciun decorat cu obiecte pierdute, instalat într-o gară din Japonia
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni15.12
Marți16.12
Miercuri17.12
Joi18.12
Vineri19.12
Sâmbătă20.12
Duminică21.12
06:45 Calatoria
08:25 Din interiorul fabricii
09:25 O noua perspectiva
10:15 Drumuri necunoscute: India
10:45 Drumuri necunoscute: India
11:13 100 baloane pentru Romania
11:45 Cum sa prinzi 100
12:15 Salbaticia Carpatilor - Transilvania
13:03 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
13:15 Picturi celebre
14:08 decembrie
14:15 Cum s-au construit
15:00 Film de calatorie
15:15 Luptatorii aerului
15:59 decembrie
16:10 Atelierul pentru avioane
17:50 Film de calatorie
18:04 decembrie
18:10 Calatoria
19:50 Filler Digipedia - APICULTURA vs MEDIU
19:55 Filler Digipedia - APICULTURA vs MEDIU
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Cu ochii pe Univers
22:00 Anotimpuri japoneze
22:55 Amprenta umana
23:52 100 baloane pentru Romania
00:00 Film de calatorie
00:15 Cum sa prinzi 100
01:45 Picturi celebre
02:40 Cum au reparat asta?
03:25 Luptatorii aerului
04:10 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
05:00 Amprenta umana
06:45 Calatoria
08:25 Din interiorul fabricii
09:25 Cu ochii pe Univers
10:20 Anotimpuri japoneze
11:10 Film de calatorie
11:25 Film de calatorie
11:40 Cum sa prinzi 100
13:15 Picturi celebre
14:08 decembrie
14:15 Cum au reparat asta?
15:00 Film de calatorie
15:15 Luptatorii aerului
15:59 decembrie
16:10 Atelierul pentru avioane
17:50 Film de calatorie
18:10 Calatoria
19:53 decembrie
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Arhitectura antica
22:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
22:45 Film de calatorie
23:00 Amprenta umana
00:25 Cum sa prinzi 100
00:50 Salbaticia Carpatilor - Salbatic pentru totdeauna
01:40 Picturi celebre
02:35 Cum au reparat asta?
03:20 Luptatorii aerului
04:05 in cautarea adevarului
05:00 Amprenta umana
06:45 Calatoria
08:30 Din interiorul fabricii
09:30 Arhitectura antica
10:25 Atelierul pentru avioane
11:13 decembrie
11:20 Cum sa prinzi 100
11:50 Cum sa prinzi 100
12:15 Salbaticia Carpatilor - Salbatic pentru totdeauna
13:04 decembrie
13:10 decembrie
13:15 Picturi celebre
14:15 Cum au reparat asta?
14:59 Film de calatorie
15:15 Luptatorii aerului
16:00 decembrie
16:06 decembrie
16:10 Atelierul pentru avioane
17:50 Film de calatorie
18:10 Calatoria
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 O noua perspectiva
22:00 in cautarea adevarului
22:55 Amprenta umana
23:55 Cum sa prinzi 100
00:05 tinutul Buzaului - Lemnul
00:45 Salbaticia Carpatilor - Anotimpul schimbarii
01:45 Picturi celebre
02:40 Cum au reparat asta?
03:25 Luptatorii aerului
04:10 Atelierul pentru avioane
05:00 Amprenta umana
06:45 Calatoria
08:30 Din interiorul fabricii
09:30 O noua perspectiva
10:20 Atelierul pentru avioane
11:09 decembrie
11:15 decembrie
12:15 Salbaticia Carpatilor - Anotimpul schimbarii
13:15 Picturi celebre
14:08 Digi Portret - Cristian Lascu
14:15 Cum au reparat asta?
15:00 Film de calatorie
15:15 Luptatorii aerului
16:00 Digiportret - Mihail Cosuletu
16:10 Atelierul pentru avioane
17:50 Film de calatorie
18:10 Calatoria
19:05 Drumul matasii
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Arhitectura antica
21:55 Film de calatorie
22:10 impartim planeta!
23:05 Amprenta umana
00:01 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
00:05 VOCILE OPEREI
00:40 Salbaticia Carpatilor - Albul Carpatin
01:41 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
01:45 Picturi celebre
02:40 Cum au reparat asta?
03:25 Luptatorii aerului
04:10 Supermasini
05:00 Amprenta umana
06:45 Calatoria
07:40 Drumul matasii
08:35 Din interiorul fabricii
09:35 Arhitectura antica
10:30 impartim planeta!
11:25 Digiportret - Mihail Cosuletu
11:35 VOCILE OPEREI
12:10 Salbaticia Carpatilor - Albul Carpatin
13:11 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
13:15 Picturi celebre
14:15 Cum au reparat asta?
15:00 Film de calatorie
15:15 Luptatorii aerului
16:10 Supermasini
17:00 Inginerie de varf
17:55 Film de calatorie
18:10 Construit de mana omului
19:01 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
19:05 Drumul matasii
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:45 Film de calatorie
22:00 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
22:05 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
22:10 impartim planeta!
23:05 Amprenta umana
00:45 Aromele Romaniei: Oltenia
01:35 Picturi celebre
02:30 Cum au reparat asta?
03:15 Dunarea
04:01 Gradina Botanica
04:05 in cautarea adevarului
05:00 Amprenta umana
06:00 Inginerie de varf
06:55 Construit de mana omului
07:46 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
07:50 Drumul matasii
08:45 Din interiorul fabricii
09:45 DIGIPEDIA
10:15 impartim planeta!
11:10 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
11:15 Citadela din Mediterana
12:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
12:15 Aromele Romaniei: Oltenia
13:15 Picturi celebre
14:15 Cum au reparat asta?
14:59 Film de calatorie
15:15 Marile catedrale britanice
16:00 Digi portret - Dan Perjovschi
16:10 Supermasini
16:55 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
17:00 Inginerie de varf
17:55 Film de calatorie
18:10 Construit de mana omului
19:01 Gradina Botanica
19:05 Drumul matasii
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Dunarea
22:00 in cautarea adevarului
22:55 Amprenta umana
00:10 Apocalipsa: planul B
01:05 Aromele Romaniei: Muntenia
01:51 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
01:55 Picturi celebre
02:50 Cum au reparat asta?
03:35 Marile catedrale britanice
04:20 Supermasini
05:06 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
05:10 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
06:00 Inginerie de varf
06:55 Construit de mana omului
07:46 Gradina Botanica
07:50 Drumul matasii
08:45 Din interiorul fabricii
09:45 Supermasini
10:30 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
10:35 Marile catedrale britanice
11:20 Apocalipsa: planul B
12:15 Aromele Romaniei: Muntenia
13:00 Film de calatorie
13:15 Picturi celebre
14:09 Digi Portret - Radu Gologan
14:15 Cum au reparat asta?
14:59 Film de calatorie
15:15 Marile catedrale britanice
16:00 Digi Portret - Razvan Penescu
16:10 Supermasini
16:56 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
17:00 Inginerie de varf
17:54 Film de calatorie
18:10 Construit de mana omului
19:01 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
19:05 Deasupra Coreei de Sud
20:00 Conacul Sandringham
20:45 Film de calatorie
21:00 O noua perspectiva
22:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
22:46 Digi Portret - Mihaela Glavan
22:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
23:00 Oamenii din Vietnamul de Nord
23:55 Film de calatorie
00:05 Nazistul
01:00 Aromele Romaniei: Dobrogea
01:46 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
01:50 Picturi celebre
02:45 Cum au reparat asta?
03:30 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:15 Supermasini
05:05 Revolutiile care au schimbat lumea

Partenerii noștri

Roma Antică/ Profimedia

Mâncau mai bine, dar trăiau în lanțuri. Adevărul despre sclavii din Roma Antică

Deși sclavii din orașul antic Pompeii erau considerați doar niște ''unelte vorbitoare'', unii...