Descarcă aplicația DIGI TV
Herculaneum, Italia

"Loc extraordinar și unic în lume". O plajă romană antică, îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu, redeschisă publicului

Herculaneum, Italia / Foto: Profimedia

O plajă romană antică, îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei.

Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ultimii ani i-au restabilit nivelul original, inclusiv prin readucerea nisipului, scopul fiind acela de a le oferi vizitatorilor experienţa de a se plimba pe plajă aproape aşa cum era înainte de erupţie, notează News.ro.

Herculaneum este un sit mai mic şi mai puţin cunoscut decât Pompeiul din apropiere şi, spre deosebire de vecinul său, primele victime ale Vezuviului au fost descoperite acolo abia în timpul săpăturilor din anii 1980 şi 1990. Atunci au fost găsite scheletele a peste 300 de persoane în mai multe magazii de bărci, unde se crede că acestea s-au adăpostit în timp ce aşteptau să fie salvate pe mare de armata lui Pliniu cel Bătrân, comandantul naval roman care a încercat să salveze locuitorii celor două oraşe.

Una dintre victime a ajuns să fie cunoscută sub numele de "doamna cu inele" din cauza bijuteriilor găsite pe degetele ei.

Rămăşiţele unui bărbat ucis la doar câţiva paşi de ţărm, care astăzi se află la câteva sute de metri distanţă, au fost găsite în timpul săpăturilor din 2021, primele în acest loc în aproape 30 de ani.

"Plaja antică este un loc extraordinar şi unic în lume", a declarat Francesco Sirano, directorul parcului arheologic. "Dacă privim spre locul unde a fost odată marea, devenim exploratori moderni ai imensei pături de flux vulcanic care a acoperit oraşul în câteva ore, împărtăşind aproape sentimentul de anihilare totală". 

Despre Herculaneum, care a fost redescoperit în timpul săpării unui puţ la începutul secolului al XVIII-lea, se spune că a fost mai bogat decât Pompei, fiind excavate vile somptuoase decorate cu fresce şi podele din mozaic - inclusiv Casa Bicentenarului, care a fost descoperită în 1938.

Alte descoperiri au inclus materii organice de fructe şi pâine, precum şi mobilier din lemn şi sute de suluri de papirus carbonizate. În aprilie, cercetătorii au declarat că au descifrat pasaje dintr-un pergament de papirus, care au făcut lumină asupra ultimelor ore de viaţă ale lui Platon, o figură importantă în istoria filozofiei occidentale.

Citește și: Descoperire rară pe șantierul arheologic de la Pompei: o „cameră a sclavilor”. „O mărturie unică”

Citește și: Descoperire atipică pe o insulă din largul coastelor Croaţiei. „Mi-am spus: poate că e ceva natural, dar poate că nu”

Te-ar putea interesa si:
Hobby-ul care îți „reprogramează” creierul. Este o activitate care îți îmbunătățește memoria și...
Cinci semne că greutatea ta nu ține de dietă. Afecțiunea comună care îți sabotează eforturile de...
Greșelile pe care le faci la masa de Paște și care îți afectează digestia. Îți pot strica complet...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Joi16.04
Vineri17.04
Sâmbătă18.04
Duminică19.04
Luni20.04
Marți21.04
Miercuri22.04
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Transportul modern
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Constructori din antichitate: Amazon
12:00 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Mari asteptari mari riscuri
14:24
14:35 Vacanta raw
15:00 Vacanta raw
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Ce nu stim despre neutrin
20:54
21:00 Construim si inventam
22:00 Deasupra Coreei de Sud
22:55 O mumie adevarata
23:50 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:05 Din interiorul fabricii
02:05 O noua perspectiva navala
03:00 Lumea vulcanilor
03:50 Antarctica dezvaluita
04:15 Batalia Atlanticului
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
11:59 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 O noua perspectiva navala
14:24 Portrete noi
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
22:00 Batalia Atlanticului
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Sa intelegem Universul
00:25 Din interiorul fabricii
01:25 Creierul tau
02:20 Navigand prin lume
03:15 Spargerea codului
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Jurnalul de Stiinte
11:20 DIGIPEDIA
11:50 100 baloane pentru Romania
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:24 Digi Portret - Mihaela Glavan
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Navigand prin lume
20:52 Portrete noi
21:00 Spargerea codului
21:52 Portrete noi
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 VOCILE OPEREI
00:30 Din interiorul fabricii
01:30 Creierul tau
02:25 Navigand prin lume
03:20 Spargerea codului
04:15 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
12:00 VOCILE OPEREI
12:18 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Spargerea codului
22:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Frontierele luminii
00:25 Din interiorul fabricii
01:30 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:25 O plimbare prin Australia
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:19 Portrete noi
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 O plimbare prin Australia
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 Filler Asteroizi 2
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Construim si inventam
04:10 Misterul liniilor Nazca
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 O plimbare prin Australia
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:20 Filler Asteroizi 1
12:25 Din interiorul fabricii
13:26 Filler Asteroizi 2
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:10 Filler Asteroizi 3
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Construim si inventam
22:00 Misterul liniilor Nazca
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Ce-si spun animalele?
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:35 O noua perspectiva
08:25 O plimbare prin Australia
09:15 Construit de mana omului
10:10 Demolatorii de baraje
11:00 Cel mai vechi ADN
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 Drumuri necunoscute: India
15:05 Drumuri necunoscute: India
15:34 Portrete noi
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:24 Digi Portret - Constantin Dumitriu
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:07 Digiportret - Mihail Cosuletu
18:15 Construit de mana omului
19:07 Filler Digipedia Special Tg. Jiu
19:10 Ce s-a intamplat in Roanoke
19:56 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
20:00 Navigand prin lume
21:00 Ce-si spun animalele?
21:54 Digi Portret - Wargha Enayati
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
01:25 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:20 O planeta o sansa
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway

Partenerii noștri

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu/ Foto: Captură video

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu. Metodele naturale care au cucerit internetul

Un nou trend de Paște face furori pe rețelele sociale și schimbă complet modul în care românii aleg...