shutterstock_218733994

Copacul care oferă cea mai bună protecție împotriva radiațiilor solare

O anumită specie de arțar oferă cea mai bună protecție împotriva razelor periculoase ale soarelui, sugerează un nou studiu.

Regele Crimson (Acer platanoides) s-a dovedit că ne apară cel mai bine de ultraviolete, fiind urmat de o specie a stejarului și de una a fagului.

Cercetarea Universității din Toronto a fost publicată în Urban Forestry & Urban Greening.

Este primul studiu de acest gen realizat în emisfera nordică, susțin oamenii de știință. Au fost analizate 64 de specii a 16 copaci, timp de două veri. 

Nu toate speciile din același grup de copaci oferă aceeași protecție. Arțarul roșu (Acer rubrum), de exemplu, se află la polul opus.

„Știm că cei mai mulți copaci sunt esențiali în combaterea poluării, în reducerea apelor pluviale, și nu numai”, a declarat unul dintre autorii studiului, Sivajanani Sivarajah.

„Însă beneficiile asupra sănătății nu sunt ușor cuantificabile, precum alte servici indirecte ale ecosistemlui. Ar trebui să ne gândim la copaci ca la o infrastructură de sănătate publică”.

Astfel de studii au mai fost făcute în Australia și Noua Zeelenadă. Dr Sivarajah a explicat: „Proiecțiile legate de schimbările climatice globale arată că vom avea parte de veri lungi și mult mai calde aici”. „Trebuie să ne pregătim pentru aceste modificări și să ne gândim la soluții pentru orașe sănătoase, viabile”, a mai spus ea. „Am vrut să arătăm ce specii de copaci pot oferi o protecție mai mare la UV periculoase”.

Protecția mare oferită de anumite specii de copaci are legătură cu geometria coroanei. Astfe, cei cu coroana mai puțin transparentă și mult mai mare oferă o protectie mai puternică.

Te-ar putea interesa si:
O străbunică din Japonia, care a cucerit internetul cu pozele ei năstrușnice, a murit la 97 de ani...
Film Now aduce în iunie povești care te fac să simți, să crezi și să te regăsești
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”

Programul Zilei

Sâmbătă14.06
Duminică15.06
Luni16.06
Marți17.06
Miercuri18.06
Joi19.06
Vineri20.06
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 DIGIPEDIA
10:00 Vacanta raw
10:25 Vase de razboi
11:10 Plasticul din noi
12:10 Viitorul cu 5G
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Portrete noi
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Portrete noi
21:00 Cu trenul prin Marea Britanie
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Viata in salbaticie
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Plasticul din noi
00:45 Film de calatorie
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 Cu trenul prin Marea Britanie
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 De la zero la infinit
12:05 Misterele somnului
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Razvan Suma
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Digi Portret - Stefan Caltia
21:00 Supermasini
21:46 Film de calatorie
22:00 Cei mai periculosi vulcani
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 De la zero la infinit
00:48 Digi Portret - Dan Dinu
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:40 Calatoria
08:35 De la Paris spre Roma
09:25 Supermasini
10:15 Cei mai periculosi vulcani
11:10 Marele James Webb
12:05 Noul pericol din oceanul inghetat
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Digi portret: ANDREEA BORTUN
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:03 Digi Portret - Dan Dinu
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:50 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Testul poligraf
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:55 Marele James Webb
00:48 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:25 Testul poligraf
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:15 Ultimul artefact
12:15 Proiectul Artemis
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Viata in salbaticie
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Ultimul artefact
00:44 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
09:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 O noua perspectiva navala
12:05 Molecula de baza
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Ce s-a intamplat in Roanoke
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Vase de razboi
22:45 Film de calatorie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 O noua perspectiva navala
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:11 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:40 Calatoria
08:32 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
09:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:20 Vase de razboi
11:05 Ce se intampla cu datele tale pesonale
12:00 Molecula de baza
12:56 Fillere Jurnalul de Stiinte
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Ce s-a intamplat in Roanoke
17:21 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
17:25 O noua perspectiva
18:11 Filler Colectionarii - PARIZESCU
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Filler Calusarii
19:10 Construit de mana omului
20:01 Filler Colectionarii - 3
21:00 Supermasini
21:46 Film de calatorie
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Ce se intampla cu datele tale pesonale
00:00 Aparitia mamiferelor
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Tragedia navetei Columbia
04:25 De la Paris spre Roma
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Construit de mana omului
08:36 Filler Colectionarii - 3
09:25 Supermasini
10:15 Marile imperii ale antichitatii
11:05 Aparitia mamiferelor
12:00 Molecula de baza
12:56 Fillere Jurnalul de Stiinte
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Tragedia navetei Columbia
16:35 De la Paris spre Roma
17:25 O noua perspectiva
18:11 Filler Ingrediente - Mierea 2
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:10 Construit de mana omului
20:01 Filler Ingrediente - Strugurele 2
20:50 Fillere Jurnalul de Stiinte
20:55 Filler Ingrediente - Mierea
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Vacanta raw
21:55 Filler Ingrediente - Strugurele
22:00 Vase de razboi
22:46 Film de calatorie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Fillere Jurnalul de Stiinte
23:55 Filler Ingrediente - Mierea
00:40 FILLER COLECTIONARII 2 RALUCA PARTENIE
00:45 Luptatorii aerului
02:25 stiinta bate fictiunea
02:50 stiinta bate fictiunea
03:15 Tragedia navetei Columbia
04:16 Filler Ingrediente - Cafeaua 2
04:20 De la Paris spre Roma
05:10 O noua perspectiva

Partenerii noștri

Diamante/ Shutterstock

Diamantele naturale sub presiune. Tarifele SUA şi ascensiunea celor sintetice zguduie industria

Industria diamantelor traversează o perioadă dificilă, în contextul în care preşedintele SUA Donald...