Mona Lisa/ ProfimediaLe Louvre - Paris

Oamenii de ştiinţă au detectat un compus chimic rar în stratul de vopsea al capodoperei "Mona Lisa"

Mona Lisa/ Profimedia

"Mona Lisa", una dintre cele mai faimoase şi mai studiate picturi din lume, are încă secrete de spus. Oamenii de ştiinţă au folosit recent raze X pentru a analiza structura chimică a unei mici suprafeţe din pictură, iar descoperirile sugerează că Leonardo da Vinci ar fi putut experimenta cu stilul său în timpul creării picturii.

Conform cercetărilor publicate miercuri în Journal of the American Chemical Society, vopseaua de ulei folosită de artistul renascentist italian în stratul de bază al lucrării are o compoziţie chimică distinctă de celelalte lucrări ale sale - şi chiar de cele realizate de faimoşii săi contemporani, relatează News.ro.

Prezenţa compusului chimic rar, numit "plumbonacrit", a confirmat o teorie de lungă durată a istoricilor de artă, conform căreia Leonardo ar fi folosit pulbere de oxid de plumb pentru a îngroşa şi usca straturile de vopsea ale "Giocondei".

Citește și: Tabloul „Mona Lisa”, vandalizat cu o prăjitură cu cremă

"A fost o persoană căreia îi plăcea să experimenteze, iar fiecare dintre picturile sale este complet diferită din punct de vedere tehnic", a declarat pentru Associated Press Victor Gonzalez, autorul principal al studiului şi chimist la CNRS din Franţa. Oamenii de ştiinţă de la CNRS, un organism de cercetare proeminent, au colaborat cu istorici de artă în cadrul proiectului. "În acest caz, este interesant să vedem că într-adevăr există o tehnică specifică pentru stratul de vopsea al Giocondei", a adăugat Gonzalez.

Cercetarea subliniază cât de incredibil a fost să se detecteze chiar şi plumbonacritul, având în vedere rămăşiţele sale minuscule: pata de vopsea era aproape invizibilă cu ochiul liber şi mai subţire decât un fir de păr. Oamenii de ştiinţă au examinat structura sa atomică folosind raze X produse de un sincrotron, o maşină care accelerează particule încărcate prin intermediul unor elemente magnetice până când acestea ating aproape viteza luminii.

Citește și: Ce cadouri inedite i-a trimis Emmanuel Macron reginei Elisabeta a II-a, cu ocazia Jubileului de Platină

Deşi rară, nu este prima dată când mineralul a fost detectat în operele vechilor maeştri. Gonzalez şi echipa sa au găsit o pictură de Rembrandt, sugerând că aceleaşi reţete de vopsea, sau unele foarte asemănătoare, au fost transmise de-a lungul secolelor.

"Sunt multe, multe alte lucruri de descoperit, cu siguranţă. Abia zgâriem suprafaţa", a declarat Gonzalez. "Ceea ce spunem noi este doar o cărămidă în plus în cunoaştere".

Te-ar putea interesa si:
Film Now aduce în iunie povești care te fac să simți, să crezi și să te regăsești
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”
Diamantele naturale sub presiune. Tarifele SUA şi ascensiunea celor sintetice zguduie industria

Programul Zilei

Joi12.06
Vineri13.06
Sâmbătă14.06
Duminică15.06
Luni16.06
Marți17.06
Miercuri18.06
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Minuni naturale
07:45 Insulele
08:40 Navigand prin lume
09:30 Minunile pamantului
10:25 Vase de razboi
11:30 Taramul legendelor
12:23 Cum sa prinzi 100
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Drumul
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
17:25 O noua perspectiva
18:15 Minuni naturale
19:10 Insulele
20:05 Navigand prin lume
21:00 Supermasini
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
00:44 Film de calatorie
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 Minuni naturale
07:50 Insulele
08:45 Navigand prin lume
09:40 Supermasini
11:35 Taramul legendelor
12:30 Cum sa prinzi 100
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Vacanta raw
22:00 Vase de razboi
22:45 Portrete noi
22:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Taramul legendelor
00:52 Portrete noi
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 DIGIPEDIA
10:00 Vacanta raw
10:25 Vase de razboi
11:10 Plasticul din noi
12:10 Viitorul cu 5G
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Portrete noi
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Portrete noi
21:00 Cu trenul prin Marea Britanie
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Viata in salbaticie
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Plasticul din noi
00:45 Film de calatorie
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:30 Cu trenul prin Marea Britanie
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 De la zero la infinit
12:05 Misterele somnului
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Razvan Suma
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:52 Digi Portret - Stefan Caltia
21:00 Supermasini
21:46 Film de calatorie
22:00 Cei mai periculosi vulcani
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 De la zero la infinit
00:48 Digi Portret - Dan Dinu
01:00 Luptatorii aerului
01:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 O plimbare prin Australia
07:40 Calatoria
08:35 De la Paris spre Roma
09:25 Supermasini
10:15 Cei mai periculosi vulcani
11:10 Marele James Webb
12:05 Noul pericol din oceanul inghetat
13:00 Luptatorii aerului
13:45 Trenurile de lux ale Marii Britanii
14:33 Digi portret: ANDREEA BORTUN
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:03 Digi Portret - Dan Dinu
19:10 Calatoria
20:05 De la Paris spre Roma
20:50 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Testul poligraf
22:00 Revolutiile care au schimbat lumea
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:55 Marele James Webb
00:48 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 Lumea vazuta de sus
03:00 Lumea vazuta de sus
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Joanna Lumley: Marea Britanie
05:15 O noua perspectiva
06:00 Revolutiile care au schimbat lumea
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
08:40 De la Paris spre Roma
09:25 Testul poligraf
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:15 Ultimul artefact
12:15 Proiectul Artemis
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 Lumea vazuta de sus
15:05 Lumea vazuta de sus
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Viata in salbaticie
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Marile imperii ale antichitatii
23:50 Ultimul artefact
00:44 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:15 O noua perspectiva
06:00 Viata in salbaticie
06:55 O plimbare prin Australia
07:45 Calatoria
09:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:20 Marile imperii ale antichitatii
11:10 O noua perspectiva navala
12:05 Molecula de baza
13:00 Luptatorii aerului
13:45 O planeta dinamica
14:40 stiinta bate fictiunea
15:05 stiinta bate fictiunea
15:30 Din interiorul fabricii
16:35 Ce s-a intamplat in Roanoke
17:25 O noua perspectiva
18:15 O plimbare prin Australia
19:02 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:10 Calatoria
21:00 Dinozaurii de pe taramul inghetat
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Vase de razboi
22:45 Film de calatorie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 O noua perspectiva navala
00:55 Luptatorii aerului
01:40 O planeta dinamica
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Din interiorul fabricii
04:25 Ce s-a intamplat in Roanoke
05:11 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
05:15 O noua perspectiva

Partenerii noștri

cuplu, relatie (1)

Care sunt culorile care atrag cel mai mult la o primă întâlnire. O expertă în relație spune că bărbații în mov sunt cei...

Alegerea ținutei pentru prima întâlnire nu este doar o chestiune de stil, ci poate influența...