Descarcă aplicația DIGI TV
Primul sărut datează de acum 20 de milioane de ani/ Profimedia

Primul sărut datează de acum 20 de milioane de ani, spun cercetătorii. Nu oamenii au fost cei care au inițiat acest gest

Primul sărut datează de acum 20 de milioane de ani/ Profimedia

Sărutul nu este un comportament specific doar îndrăgostiţilor din specia umană, ci datează de pe vremea strămoşului primatelor mari, de acum circa 20 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează Reuters.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford şi de la Institutul pentru Tehnologie din Florida şi-au propus să analizeze originile sărutului, având în vedere că, din punct de vedere evolutiv, această practică nu are niciun beneficiu evident pentru supravieţuire şi poate contribui la răspândirea bolilor.

Cu toate acestea, cimpanzeii, bonobo, urangutanii şi gorilele practică sărutul, fapt ce sugerează că acest obicei a fost moştenit de la un strămoş comun. În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au combinat observaţiile referitoare la comportamentul primatelor cu date despre relaţiile evolutive pentru a da ceasul înapoi şi a încerca să dateze primul sărut, relatează Agerpres.

''Cu ajutorul acestor două informaţii esenţiale, am folosit o abordare bazată pe modelare, care ne-a permis să simulăm diferite scenarii evolutive'', a spus autorul principal al studiului, Matilda Brindle, de la Facultatea de Biologie a Universităţii Oxford. Aplicarea acestui model de milioane de ori a condus la concluzia că primul sărut datează de acum 21,5 milioane de ani până la 16,9 milioane de ani.

Citește și: Nasul îi acoperea jumătate din față. Nu putea să bea dintr-un pahar sau să-și sărute soția. Operația care i-a schimbat viața unui pensionar

Descoperirile au fost publicate în revista Evolution and Human Behavior. ''Definiţia neromantică a sărutului'' pe care au dat-o oamenii de ştiinţă este aceea a unui ''contact non-agresiv, gură la gură şi care nu presupune transfer de hrană''. Include atât sărutul sexual, cât şi sărutul platonic ca acela între membrii unei familii sau ca modalitate de salut prietenesc. Felul în care a apărut sărutul rămâne un subiect de dezbatere, precum şi motivul pentru care a persistat.

''Unii cercetători au sugerat că sărutul este un mod util de a evalua calitatea partenerului sau compatibilitatea cu acesta'', a spus Brindle. ''În mod alternativ, sărutul poate fi un fel de preludiu care sporeşte starea de excitare şi creşte şansele de fertilizare''.

Săruturile platonice se crede că sunt folosite pentru a naviga relaţii sociale complexe şi a spori ataşamentul, a spus cercetătoarea. Studiul mai susţine şi că neanderthalienii, la fel ca oamenii primitivi practicau probabil sărutul având în vedere că împărtăşeau şi un microb oral comun - semn că făceau schimb de salivă - cu mult timp după ce cele două specii s-au separat, în urmă cu 450.000 - 750.000 de ani în urmă.

Te-ar putea interesa si:
Hobby-ul care îți „reprogramează” creierul. Este o activitate care îți îmbunătățește memoria și...
Cinci semne că greutatea ta nu ține de dietă. Afecțiunea comună care îți sabotează eforturile de...
Greșelile pe care le faci la masa de Paște și care îți afectează digestia. Îți pot strica complet...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Joi16.04
Vineri17.04
Sâmbătă18.04
Duminică19.04
Luni20.04
Marți21.04
Miercuri22.04
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Transportul modern
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Constructori din antichitate: Amazon
12:00 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Mari asteptari mari riscuri
14:24
14:35 Vacanta raw
15:00 Vacanta raw
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Ce nu stim despre neutrin
20:54
21:00 Construim si inventam
22:00 Deasupra Coreei de Sud
22:55 O mumie adevarata
23:50 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:05 Din interiorul fabricii
02:05 O noua perspectiva navala
03:00 Lumea vulcanilor
03:50 Antarctica dezvaluita
04:15 Batalia Atlanticului
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
11:59 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 O noua perspectiva navala
14:24 Portrete noi
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
22:00 Batalia Atlanticului
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Sa intelegem Universul
00:25 Din interiorul fabricii
01:25 Creierul tau
02:20 Navigand prin lume
03:15 Spargerea codului
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Jurnalul de Stiinte
11:20 DIGIPEDIA
11:50 100 baloane pentru Romania
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:24 Digi Portret - Mihaela Glavan
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Navigand prin lume
20:52 Portrete noi
21:00 Spargerea codului
21:52 Portrete noi
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 VOCILE OPEREI
00:30 Din interiorul fabricii
01:30 Creierul tau
02:25 Navigand prin lume
03:20 Spargerea codului
04:15 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
12:00 VOCILE OPEREI
12:18 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Spargerea codului
22:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Frontierele luminii
00:25 Din interiorul fabricii
01:30 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:25 O plimbare prin Australia
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:19 Portrete noi
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 O plimbare prin Australia
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 Filler Asteroizi 2
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Construim si inventam
04:10 Misterul liniilor Nazca
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 O plimbare prin Australia
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:20 Filler Asteroizi 1
12:25 Din interiorul fabricii
13:26 Filler Asteroizi 2
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:10 Filler Asteroizi 3
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Construim si inventam
22:00 Misterul liniilor Nazca
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Ce-si spun animalele?
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:35 O noua perspectiva
08:25 O plimbare prin Australia
09:15 Construit de mana omului
10:10 Demolatorii de baraje
11:00 Cel mai vechi ADN
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 Drumuri necunoscute: India
15:05 Drumuri necunoscute: India
15:34 Portrete noi
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:24 Digi Portret - Constantin Dumitriu
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:07 Digiportret - Mihail Cosuletu
18:15 Construit de mana omului
19:07 Filler Digipedia Special Tg. Jiu
19:10 Ce s-a intamplat in Roanoke
19:56 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
20:00 Navigand prin lume
21:00 Ce-si spun animalele?
21:54 Digi Portret - Wargha Enayati
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
01:25 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:20 O planeta o sansa
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway

Partenerii noștri

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu/ Foto: Captură video

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu. Metodele naturale care au cucerit internetul

Un nou trend de Paște face furori pe rețelele sociale și schimbă complet modul în care românii aleg...