Descarcă aplicația DIGI TV
Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

Prințul Charles este un pictor desăvârșit. Fiul reginei Elisabeta a II-a expune la Londra 79 dintre acuarelele sale, inclusiv peisaje din România

Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

Prințul Charles expune în prezent la Londra 79 dintre picturile sale, inclusiv peisaje din România, în decorul delicat al unei capele renovate ce datează din secolul al XIX-lea, informează Agerpres, care citează AFP. Aceasta este cea mai importantă expoziţie organizată până în prezent ce grupează picturile realizate de moştenitorul tronului Marii Britanii. 

Dintre toate pasiunile fiului cel mare al reginei Elisabeta a II-a, pictura în acuarelă este una dintre cele mai vechi.  De aproape 50 de ani, prinţul britanic pictează în aer liber locurile pe care le îndrăgeşte, precum Scoţia şi reşedinţe regale. Călătoriile lui sunt de asemenea o sursă importantă de inspiraţie şi l-au ajutat să transpună pe pânză diverse peisaje din Elveţia, Tanzania, Franţa, România şi Grecia.

Prinţul Charles a selectat el însuşi acuarelele incluse în această expoziţie, prezentate la Londra până pe 14 februarie şi grupate în funcţie de locurile şi ţările prezentate.

Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

Vizitatorii vor putea să admire astfel munţi înzăpeziţi din Ţara Galilor, lanţul muntos Dentelles de Montmirail din regiunea franceză Provence, peisaje de pe Muntele Athos din Grecia, sau imagini din Transilvania. Prinţul Charles a pictat şi peisaje din localităţile elveţiene Klosters şi Saint Moritz, precum şi platoul Barroux din sudul Franţei.

Citește și: Cum va fi sărbătorit Jubileul de Platină al reginei Elisabeta II-a. Se împlinesc 70 de ani de când suverana a urcat pe tronul Marii Britanii

Prinţul britanic, în vârstă de 73 de ani, iubeşte munţii, cursurile de apă, marea, având o afecţiune specială pentru un munte scoţian, Beinn a' Bhuird, pe care l-a pictat de multe ori, în diferite perioade ale anului şi din diverse unghiuri.

Moştenitorul tronului britanic a ales acuarela deoarece consideră "fotografia prea puţin satisfăcătoare", a dezvăluit el într-un text expus alături de picturile sale, prezentate în capela Garrison din cartierul londonez Belgravia.

Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

Prințul Charles este un pictor desăvârșit/ Profimedia

„Pictura necesită concentrarea cea mai intensă şi, în consecinţă, ea reprezintă unul dintre exerciţiile cele mai relaxante şi terapeutice pe care le cunosc. Pictura mă transportă într-o altă dimensiune, care împrospătează anumite părţi ale sufletului, la care alte activităţi nu pot să ajungă”, a declarat prinţul Charles.

În pofida caracterului delicat al unora dintre acuarelele sale, prinţul britanic spune că nu are "nicio iluzie" în privinţa calităţii acestora. "Însă ele reprezintă tipul meu special de album fotografic şi, ca atare, au o mare importanţă pentru mine", a adăugat el.

De-a lungul anilor, prinţul Charles a pictat 680 de acuarele, uneori semnate A.G. Carrick, pseudonim compus din iniţialele celorlalte două prenume ale sale, Arthur şi George, şi din titlul său de conte de Carrick.

Familie de artişti

Prinţul Charles provine dintr-o "familie de artişti", a declarat Rosie Alderton, conservatoarea expoziţiei, reamintind picturile realizate de tatăl acestuia, prinţul Philip, şi acuarelele şi desenele reginei Victoria (1819-1901).

Niciuna dintre acuarelele prinţului Charles nu a fost scoasă la vânzare, însă reproduceri ale unora dintre ele, realizate sub forma unor litografii, pot să atingă mai multe mii de lire sterline în cadrul licitaţiilor organizate pe internet. Unele dintre acele litografii au fost de asemenea vândute pe domeniul său din Highgrove. Toate veniturile obţinute în urma acestor vânzări sunt donate în beneficiul The Prince's Foundation - care a organizat expoziţia - sau al altor organizaţii de caritate, a precizat Rosie Alderton. De-a lungul anilor, aceste vânzări au generat încasări de mai multe milioane de lire sterline, relatează Daily Telegraph.

Citește și: Madonna, cea mai recentă achiziţie: un conac în valoare de 19,3 milioane dolari. Locuința a aparținut înainte lui The Weeknd

Cincizeci dintre acuarelele prinţului Charles au fost deja expuse la palatul Hampton Court în 1998, cu ocazia semicentenarului prinţului britanic, iar alte 30 în 2018 la National Gallery din Australia, pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a moştenitorului tronului britanic. Din 2019, prinţul Charles a devenit extrem de ocupat cu îndatoririle sale regale şi nu a mai avut timp să picteze. 

Te-ar putea interesa si:
Hobby-ul care îți „reprogramează” creierul. Este o activitate care îți îmbunătățește memoria și...
Cinci semne că greutatea ta nu ține de dietă. Afecțiunea comună care îți sabotează eforturile de...
Greșelile pe care le faci la masa de Paște și care îți afectează digestia. Îți pot strica complet...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Joi16.04
Vineri17.04
Sâmbătă18.04
Duminică19.04
Luni20.04
Marți21.04
Miercuri22.04
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Transportul modern
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Constructori din antichitate: Amazon
12:00 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Mari asteptari mari riscuri
14:24
14:35 Vacanta raw
15:00 Vacanta raw
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Ce nu stim despre neutrin
20:54
21:00 Construim si inventam
22:00 Deasupra Coreei de Sud
22:55 O mumie adevarata
23:50 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:05 Din interiorul fabricii
02:05 O noua perspectiva navala
03:00 Lumea vulcanilor
03:50 Antarctica dezvaluita
04:15 Batalia Atlanticului
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 Vacanta raw
06:25 Vacanta raw
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
11:59 Cum sa prinzi 100
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 O noua perspectiva navala
14:24 Portrete noi
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Apocalipsa dinozaurilor
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
22:00 Batalia Atlanticului
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Sa intelegem Universul
00:25 Din interiorul fabricii
01:25 Creierul tau
02:20 Navigand prin lume
03:15 Spargerea codului
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Apocalipsa dinozaurilor
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Jurnalul de Stiinte
11:20 DIGIPEDIA
11:50 100 baloane pentru Romania
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:24 Digi Portret - Mihaela Glavan
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Calatorie cu trenul vazuta de sus
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Calatoria
19:10 Legenda vs contemporan
20:00 Navigand prin lume
20:52 Portrete noi
21:00 Spargerea codului
21:52 Portrete noi
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 VOCILE OPEREI
00:30 Din interiorul fabricii
01:30 Creierul tau
02:25 Navigand prin lume
03:20 Spargerea codului
04:15 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
05:05 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Calatorie cu trenul vazuta de sus
07:35 O noua perspectiva
08:25 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:20 Calatoria
10:15 Legenda vs contemporan
11:05 Apocalipsa unei gauri negre
12:00 VOCILE OPEREI
12:18 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Creierul tau
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 Dinozaurii de pe taramul inghetat
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Spargerea codului
22:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:55 Secrete si spioni: un joc nuclear
23:50 Frontierele luminii
00:25 Din interiorul fabricii
01:30 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:25 O plimbare prin Australia
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:19 Portrete noi
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Concorde: povestea nestiuta
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 O plimbare prin Australia
21:47 Portrete noi
21:54 Portrete noi
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 Filler Asteroizi 2
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Construim si inventam
04:10 Misterul liniilor Nazca
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Concorde: povestea nestiuta
07:40 O noua perspectiva
08:30 O plimbare prin Australia
09:25 Construit de mana omului
10:20 Demolatorii de baraje
11:10 Ceea ce nu intelegem despre vreme
12:05 Film de calatorie
12:20 Filler Asteroizi 1
12:25 Din interiorul fabricii
13:26 Filler Asteroizi 2
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 stiinta bate fictiunea
15:00 stiinta bate fictiunea
15:25 Film de calatorie
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:10 Filler Asteroizi 3
18:15 Construit de mana omului
19:10 Demolatorii de baraje
20:00 Navigand prin lume
21:00 Construim si inventam
22:00 Misterul liniilor Nazca
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:25 Ambitii arhitecturale
02:25 Navigand prin lume
03:15 Ce-si spun animalele?
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Hemingway
06:00 stiinta bate fictiunea
06:25 stiinta bate fictiunea
06:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:35 O noua perspectiva
08:25 O plimbare prin Australia
09:15 Construit de mana omului
10:10 Demolatorii de baraje
11:00 Cel mai vechi ADN
12:25 Din interiorul fabricii
13:30 Ambitii arhitecturale
14:35 Drumuri necunoscute: India
15:05 Drumuri necunoscute: India
15:34 Portrete noi
15:40 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:24 Digi Portret - Constantin Dumitriu
16:30 O noua perspectiva
17:20 O plimbare prin Australia
18:07 Digiportret - Mihail Cosuletu
18:15 Construit de mana omului
19:07 Filler Digipedia Special Tg. Jiu
19:10 Ce s-a intamplat in Roanoke
19:56 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
20:00 Navigand prin lume
21:00 Ce-si spun animalele?
21:54 Digi Portret - Wargha Enayati
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Hemingway
23:50 Cum sa prinzi 100
00:20 Din interiorul fabricii
01:21 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
01:25 Ambitii arhitecturale
02:30 Navigand prin lume
03:20 O planeta o sansa
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Hemingway

Partenerii noștri

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu/ Foto: Captură video

Ouă vopsite cu cafea și vin roșu. Metodele naturale care au cucerit internetul

Un nou trend de Paște face furori pe rețelele sociale și schimbă complet modul în care românii aleg...