Un ciorchine de struguri negri, din soiul „Ruby Roman”, s-a vândut cu 1,4 milioane de yeni (12.700 de dolari), în Japonia, la prima licitaţie din acest sezon, informează agenţia Kyodo. Astfel a fost stabilit un nou record pentru al treilea an consecutiv.
Suma este cu 100.000 de yeni mai mare față de sezonul anterior, transmite Agerpres.
Hsieh Ming-ta, care conduce Yumaowu, un lanţ japonez de supermarketuri de lux din Taiwan, a cumpărat strugurii prin intermediul unui angrosist din Kanazawa, capitala prefecturii Ishikawa, unde soiul este dezvoltat şi cultivat în exclusivitate.
„Vreau să introduc 'Ruby Roman' populaţiei din Taiwan”, a declarat Hsieh, în vârstă de 66 de ani, care a precizat că raportat la „un an de muncă grea pentru producătorii (strugurilor), suma de 1,4 milioane de yeni este mică”.
„Zilele însorite, cu temperaturi ridicate, au continuat chiar înainte de recoltare, aşa că am reuşit să culegem struguri cu o dulceaţă intensă”, a declarat Mitsuo Maruyama, director adjunct al grupului de cercetare a soiului „Ruby Roman”.
Varietatea de struguri „Ruby Roman”, cu boabe de dimensiunea unei mingi de ping-pong, este recunoscută pentru conţinutul ridicat de zahăr şi nivelul redus de aciditate.
Soiul a fost lansat pe piaţă în august 2008.
- Te-ar putea interesa si:
- Hobby-ul care îți „reprogramează” creierul. Este o activitate care îți îmbunătățește memoria și...
- Cinci semne că greutatea ta nu ține de dietă. Afecțiunea comună care îți sabotează eforturile de...
- Greșelile pe care le faci la masa de Paște și care îți afectează digestia. Îți pot strica complet...