bali, indonezia

Turiștii din Bali, avertizați să respecte măsurile sanitare la petrecerile de Anul Nou. Vor fi expulzați în caz contrar

Petrecerile de Anul Nou din Bali, supuse unor reguli stricte. / Foto: Profimedia

Turiştii care îşi petrec sărbătorile pe insula turistică Bali, din Indonezia, au fost avertizaţi: toţi străinii care vor fi surprinşi încălcând restricţiile sanitare pe perioada festivităţilor de Anul Nou vor fi expulzaţi de pe teritoriul ţării, au anunţat autorităţile, potrivit Agerpres.

''Fiţi pregătiţi să fiţi trimişi acasă'', a declarat pentru AFP şeful biroului pentru imigrare din Bali, Jamaruli Manihuruk, adresându-se potenţialilor contravenienţi şi subliniind pericolele noii variante foarte contagioase Omicron.

Citește și:De ce nu e bine să-ți faci rezoluții de Anul Nou. Obiceiul este unul foarte nesănătos și poate aduce numai probleme

Guvernatorul din Bali a interzis focurile de artificii, precum şi petrecerile şi adunările la care participă peste 50 de persoane pe perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Centrele comerciale, barurile şi restaurantele pot opera doar la 75% din capacitate şi sunt nevoite să închidă cel târziu la ora 22:00.

Potrivit lui Manihuruk, circa 200 de turişti au fost expulzaţi din Bali în 2021, 7 dintre aceştia pentru încălcarea regulilor sanitare cum ar fi obligativitatea purtării măştii.

În luna mai, un cuplu format dintr-un influencer rus şi un youtuber din Taiwan a fost expulzat de pe insulă după ce a declanşat un scandal în Indonezia publicând un videoclip în care tânăra femeie se plimba prin Bali cu o mască pictată pe faţă.

Citește și: Cea mai frumoasă insulă din lume. Imagini cu minunile naturale din Palawan, Filipine

Indonezia a fost afectată sever de pandemia de COVID-19, care a dus la moartea a peste 144.000 de persoane dintre care peste 4.000 doar în insula Bali. Un număr total de 68 de cazuri de contaminare cu varianta Omicron au fost recenzate până în prezent pe teritoriul ţării, potrivit datelor oficiale.

Foto: Profimedia

Te-ar putea interesa si:
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...
Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al anului...

Programul Zilei

Sâmbătă10.05
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Navigand prin lume
07:50 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
09:25 DIGIPEDIA
09:55 Istorie pentru tine
10:25 Istorie pentru tine
10:55 Luptatorii aerului
11:40 Ultimul artefact
12:38 VOCILE OPEREI
12:55 Minuni naturale
13:50 Dincolo de ceea ce stim
14:45 Vacanta raw
15:10 Vacanta raw
15:35 Constructii gigantice
16:25 Viitorul cu 5G
17:15 Arome din Vietnamul de Sud
18:10 Navigand prin lume
19:05 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:44 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Parcuri nationale
21:48 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Film de calatorie
22:15 Film de calatorie
22:30 Film de calatorie
22:45 Film de calatorie
23:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
23:55 Razboiul lui Jack Kirby
00:41 Digiportret - Mihail Cosuletu
00:50 Minuni naturale
01:45 Dincolo de ceea ce stim
02:40 Vacanta raw
03:05 Vacanta raw
03:30 Constructii gigantice
04:20 Pe marginea prapastiei
05:05 Arome din Albania

Partenerii noștri

FOMO și JOMO

FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva

Trăim într-o lume unde notificările nu dorm niciodată, iar rețelele sociale ne servesc viețile...