Oraşul german Göttingen, landul Saxonia Inferioară, va deveni primul din ţară care va autoriza înotul topless în piscine, o măsură care vizează mai multă egalitate între sexe, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Această măsură va fi limitată la weekend şi urmează să intre în vigoare de la 1 mai şi până la sfârşitul lunii august, au afirmat joi surse de municipalitate.
Prin această decizie, oraşul devine un precursor în ţară în ceea ce priveşte dezbaterea privind egalitatea de tratament între sexe, pentru a-şi putea arăta bustul gol în unităţi de agrement acvatic, precum piscinele.
În Germania, majoritatea saunelor sunt deja mixte şi clienţii sunt obligaţi să se prezinte nud din motive de igienă.
Această decizie a fost motivată de un incident petrecut în toamna anului trecut în una dintre piscinele oraşului.
Unii oficiali din oraş regretă însă decizia de a restrânge această posibilitate doar la weekend.
Municipalitatea s-a justificat indicând că acest lucru nu ar trebui să compromită orele de înot şcolare din timpul săptămânii.
- Te-ar putea interesa si:
- O străbunică din Japonia, care a cucerit internetul cu pozele ei năstrușnice, a murit la 97 de ani...
- Film Now aduce în iunie povești care te fac să simți, să crezi și să te regăsești
- 312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”